Proiecte

O nouă bibliotecă stradală la Bumbești-Pițic

Avem bucuria să anunțăm deschiderea, în curând, a unei biblioteci stradale în comuna Bumbești-Pițic, în cadrul proiectului „Biblioteci stradale – acces la lectură, educație și cultură”. Inițiativa aparține organizației Illinois Romanian-American Community și este coordonată în România de Anișoara Bocai, în parteneriat cu bibliotecile publice.

Prin acest proiect, lectura este adusă mai aproape de oameni, încurajând schimbul de cărți, educația continuă și implicarea comunității în promovarea culturii scrise.

Bibliotecile – mari sau mici – trebuie sprijinite, nu închise. Prin astfel de inițiative, transmitem un mesaj clar: avem nevoie de biblioteci vii, de spații unde copiii, tinerii și adulții pot descoperi lumea prin cărți, tehnologie și dialog.

Vă invităm să folosiți biblioteca stradală, să donați cărți și să fiți parte din efortul de a susține lectura și bibliotecile din comunități. Împreună putem demonstra că bibliotecile contează.